Îndrăgostit

Efortul există să nu fiu cotit
De ritmul alert al iubirii croit,
Prin gând curat așternut voit
Sentimentul meu rămâne un mit.

Sufletul vreau să-mi fie ferit
De refuzul posibil ce este cobit,
În prisma contextului ce s-a ivit
Cuvinte de drag să spun…le ezit.

Ca fapt al iubirii de necontenit
Abisul calvar e tăcerea subit,
Ochiul de drag te vrea nelipsit
Al tainei măiastru de neînlocuit.

Ce fac zilnic e doar să evit
Momentul ce clar îmi este menit,
Să spun cu sinceritate de ce mă agit
Când văd frumosul de nemărginit.

De ochi și de zâmbet sunt uluit
De minte și suflet devin amețit,
Cu dor și cu patos aș fi iubit
Un om gingaș neîntâlnit.

Momentul pierdut mi-e socotit
De-a timpului treacăt ce mi-e oferit,
În clipe de dor, de zâmbet dorit
Pe buze să las ce este sortit.

Chipul de muză îți este menit
În rânduri ce scriu, ți-am dăruit,
Cuvinte de dor ce le-am ocolit
Pe care le scriu…îndrăgostit.

Destăinuire

Timpul îmbibat în gânduri
Ce adesea îl petrec,
Scot în cale mici fragmente
Ce se leagă într-un vers.

Le aștern cu drag pe foaie
Să cuprindă-n Univers,
Ce simt eu pentru o fată
Și în suflet oglindesc.

Răspuns

Uitat de-a freamătului gând
M-am pierdut în neajuns,
Mă fac că-s bine, dar eu nu-s
Încerc să caut un răspuns...

Uitat în liniștea tăcerii
De-a spune ce gândesc,
Dus în treacătul visării
Nimic nu vreau să dovedesc.

Lasă-mă

Lasă-mă să-ți fiu eu vântul
Ce-ți alungă numai gândul,
Printre clipe negre, reci
Peste care nu mai treci.

Lasă-mă să-ți fiu eu calea
Ce nu vede lumânarea,
Fără clipe negre, reci
Fericit tu să petreci.

Lasă-mă să te alint
Și să trec de labirint,
Uiți de clipe negre, reci
Tu aici să nu te-neci.

Umbra minții

Gândul îmbătat de dor
Se prevede vulnerabil,
Și încearc-a se trezi
Din amorul incolor.

Inima de mult te cere
Să te aibă lângă ea,
Fac efort să o trezesc
Ea pe tine tot te vrea.

Holul minții e sub umbră
Eu sunt peste tot cu ea,
Ea e soarele și luna
Ce-mi umbrește liniștea.

Cred c-o face din adins
Că prea mult mă ține-așa,
Raționalul e învins 
Facă cu mine ce-o vrea.

Venirea

Venirea ta
În lumea mea
Făcută-i o minune,
Să lupt și să te am
Mai mult de izbăvire.

Nu pot să neg
Că nu te vreau
Pe post de pansament,
Și mai degrabă vreau
Iubire să-ți ofer.

Orice tristețe
Am s-o șterg
Din sufletul tău cald,
Pe care nu-l va mai răni
Nici răul cel amar.

...

Alegerea-i la tine
Eu n-o să pot uita,
Ce faci în mintea mea
Când falnic iar apari.

Aval

În valuri treci prin mintea mea
Și-alegi să te așezi la mal,
Să faci popas, să mi te am
Oceanul să mi-l tulburi.

În ochii tăi se văd minuni
Ce largul nu-l cuprind,
Mă las pierdut în văzul lor
Spre orizont plutind.

Surâsul gingaș ca o lună
Îmi luminează calea,
Spre tine mă îndrept să-ți spun
A sufletului marea.

Ea.

„Tu…da tu! Cu tine vorbesc. Ce crezi cu adevărat? De ce te ascunzi? Cu ce probleme te confrunți? Hai să le rezolvăm împreună…dar mai întâi trebuie să-mi spui ce simți cu adevărat.” – manifestarea subconștientului care mă certa de-o vreme.

De mai bine de 1 an simt ceva pentru o persoană, pe care la început o vedeam ca pe o simplă imagine. În timp s-a creat o conexiune unilaterală prin care deveneam tot mai curios de ea. Simplul mod în care apărea în câmpul meu vizual declanșa un fior care transmuta liniștea în agitație, una plăcută plină de mister.