Salut, dragă cititorule!
Pe această pagină o să las gânduri, texte, poezii…pentru mine, pentru voi, pentru doritorii de lectură, versuri și multe altele.
Dacă ai citit ceva ce ți-a ajuns la suflet, distribuie mai departe pentru a crea un șir de frumos.
Semnat, un caracter ales.
Să nu-ți mai scriu, a fost pentru mine…
Să nu mai vorbesc, a fost pentru mine…
Să nu-mi mai pese, a fost pentru mine…
Să evit a te privi, a fost pentru mine…
Să nu te mai iubesc, a fost pentru mine…
Și cu toate astea, îți dăruiesc poeziile scrise, vorbele nespuse, atenția, privirile și dragostea mea.
Te-am scos din viața mea, dar tot țin la tine…
Evit să vorbesc cu tine, dar tot îmi fac griji pentru tine…
Te-am lăsat să pleci, dar tot îți doresc ce este mai bun…
Și cu toate astea, nu o fac să fiu rău sau răzbunător, o fac pentru mine.
E timpul să învăț să fiu fericit…cu sau fără tine.
„A fost, a trecut, mergem mai departe”…pe scurt cam asta facem…sau asta ne dorim, dar în majoritate cazurilor nu este așa, de fapt rămânem prinși de firul trecutului care ne încetinește în evoluția noastră. Nu contest, trecutul vine cu învățăturile lui, iar pe lângă asta, păstrăm și încărcătura mai puțin pozitivă, făcându-ne mai indocili și de multe ori încăpățânați în a accepta anumite situații, care la o adică ne transmit un mesaj foarte subtil și important, „viața merge înainte”, capătul vieții nefiind dezamăgirea, neîncrederea și nici tristețea…ci doar moartea.
Citește în continuare „Ai fost…”În tihnă stau și mă gândesc
Ce am văzut la tine?
A fost doar fizic…
A fost prostesc…
De tine să mă-ndrăgostesc?
Eu cred c-a fost ceva mai mult
Din mii de zile negre
Ai apărut de nicăieri,
Liniștea să-mi tulburi.
Să-mi spun mereu am încercat
Că ce trăiesc e vis,
Dar inima bătea, cu gând la paradis.
Să mint era prea greu,
Iar taina s-o țin mie,
Ce am putut să fac…a fost,
Să scriu „destăinuire”.
În versuri am pus multe,
Când vei citi, sper să-nțelegi
Că ce-am trăit în mine
A fost neînțeles.
Gesturile mele dulci,
Au transmis mesaj greșit,
Sau cel puțin așa o cred,
Că singurul răspuns
A fost un „mulțumesc”.
Mai mult am încercat
Să-mi amăgesc calvarul,
Dar în final să cred
C-acesta-mi este darul.
Florile ce le-am adus
Au însemnat o droaie,
Puse-n vaza dorului
Udându-le șiroaie.
Acestea au crescut în mine
Sentimentele nespuse,
Ce clar le meritai
Să-ți fie ție spuse.
Am vrut de multe ori
Să mă destăinui ție,
Dar ce făceam a fost
Să uit încet de mine.
...
Tu cu tine
Nu răzbești,
Închizi ochii
Nu grăiești,
Te aștepți
Să vină ea,
N-ai curaj
Să-ți iei lumea.
Între umeri
Porți fălos,
Un cap mare
Mânios,
Un cuvânt
Să-i spui
Duios,
Tot ce faci
Rămâi
Fricos.
Întrebând
Ce are ea,
Te afunzi
Într-un abis,
Fără să deduci
Cumva,
Tu greșești
Nu cineva.
I-ați inima
Și-o aruncă,
De pe stâncă
Să se scurgă,
Liniștit tu
Să trăiești,
Și de grijă
Te lipsești.
M-am dus la capătul iubirii
Și-am văzut lumina stinsă,
Să aprind din nou a inimii
Iubire pentru ea pretinsă.
Efortul nu știu dacă merită
De primit a fost doar fum,
Dragostea de mult pierită
Nu mai este cu parfum.
Mă declar poet de veghe
Cel ce caută-n amurg,
Versuri pline de regrete
Zilele încet se scurg.
Pentru lipsa de curaj
De a spune tot ce simte,
Se ascunde-n ambalaj
Ce-a făcut…acum resimte.
Glasul mut de el se prinde
Demonstrând ce nu-i a lui,
Sentimente suferinde
Ce rămân poetului.
Versuri triste de poet
Scrise-n prag de seară,
Vor s-așterne sentiment
Picurat cu strop de ceară.
Despre cine-s scrise ele?
Rânduri de amor uitat,
Dragă-i spusă în cuvinte
Cu tristețe presărat.
Ar fi vrut ca ea să fie
Singura cel va iubi,
Pe poetul plin de sine
Până când el va zâmbi.
Dimineți cu iz de flori
Am creat îndeajuns,
Oricum eram incolori
Poate dintr-un neajuns.
Dulce-amar am adunat
Zile-n șir din ce-am făcut,
Câteva mi-au dăunat
Pentru ea devin tăcut.
Caracter ales 